joi, 27 noiembrie 2008

Discover More

Aşa sună sloganul celor de la cooliris. La ce se referă? Cooliris (apărut iniţial sub numele de PicLens) este un add-on de Firefox care permite navigarea pe net într-un mod foarte placut, dar mai ales util.
Fie că sunteţi ca mine şi aveţi nevoie de a căuta rapid poza perfectă, fie că doar vreţi să vă delectaţi privirea sau să aflaţi ce mai e nou prin lume PicLens (m-am obişnuit cu numele iniţial) este un musai pe
lista add-on-urilor vulpiţei de foc. "Peretele 3D" se încarcă foarte repede și permite o navigare intuitivă și foarte rapidă prin sute/mii de imagini, filme sau chiar articole de ştiri fără mare bătaie de cap.
De câte ori am dat click după click pentru a ajunge pe pagina a 10-a sau a 25-a sau chiar a 50-a a unui search de imagini de pe google sau de pe flickr fără a găsi ceea ce căutam... Acum tot acest chin este înlăturat de o foarte plăcută experienţă în care te poţi concentra asupra conţinutului şi nu a interfeţei.
Cooliris ştie să caute imagini pe
google, flickr, deviantart, yahoo, SmugMug şi PhotoBucket, poate căuta filme pe youtube şi te poate pune la curent cu ce mai e nou prin lume de la politică la ultimele filme apărute prin intermediul tab-ului Discover. Astfel mă uitam la clipuri pe youtube, deşi nu aveam flash player-ul instalat, şi am vazut review-uri la Burn After Reading şi Madagascar 2.
Şi pentru că aţi avut răbdare să îmi citiţi post-ul până la capăt vă voi spune şi că PicLens vă poate face rost chiar și de pozele pe care flickr nu vă lasă să le downloadaţi (dar să nu mai spuneți la nimeni că știți de la mine...  decât prin link direct :D). Sunt poze pe flickr pe care atunci când încerci să le iei găsești în locul lor
o imagine de 1 pixel transparent. Chiar dacă faci print screen imaginea are dimensiuni foarte reduse și e de neutilizat... Cooliris are acces la o variantă mai mare a imaginii (poate chiar la dimensiunile la care a fost uploadată), iar atunci când o vizualizezi în full screen apăsarea butonului Prnt Scrn chiar aduce rezultate.
Nu mai stați pe ganduri și incepeți să descoperiți web-ul în imagini!

Niciun comentariu: